Dosar 903/64/2010 din 09.11.2010

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 903/64/2010
Data dosar:
09.11.2010
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Secţia Contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.03.2011 la ora 12:00

    Complet: Fond C3
  • Soluţionare

    Admite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P** G********* C********, (cu domiciliul în), în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, (cu sediul în). Dispune anularea rezultatului de respingere a selectării dosarului de concurs al reclamantului pentru concursul de promovare în grad profesional organizat de Autoritatea Naţională a Vămilor în perioada 11-12 noiembrie 2010 şi a rezultatului soluţionării contestaţiei din data de 5 noiembrie 2010, emise de pârâtă. Obligă pârâta să reanalizeze dosarul de concurs al reclamantului, constatând că este îndeplinită condiţia de vechime în treapta de salarizare. Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2011. Sentinţa nr.40/F

  • Sedinta din data de 02.03.2011 la ora 12:00

    Complet: Fond C3
  • Amână cauza

    Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţare 3.03.2011

  • Sedinta din data de 23.02.2011 la ora 12:00

    Complet: Fond C3
  • Amână cauza

    Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea la data de 2.03.2011

  • Sedinta din data de 16.02.2011 la ora 12:00

    Complet: Fond C3
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitatea părţilor de a depune la dosar concluzii scrise, amâna pronunţarea la data de 23.02.2011

  • Sedinta din data de 19.01.2011 la ora 12:00

    Complet: Fond C3
  • Amână cauza

    În vedere administrării probei cu martori solicitată de reclamantul P** G********* C********, s-a acordat un nou termen la data de 16.02.2011

  • Sedinta din data de 08.12.2010 la ora 12:00

    Complet: Fond C3
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica pârâtei precizarea şi completarea de acţiune, precum şi răspunsul la întâmpinare formulat de reclamant, s-a acordat un nou termen la data de 19.01.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD