Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Dec. 207/R/2011-Admite în parte recursurile declarate de recurenta pârâtă Administraţia Finanţelor Publice Sfântu-Gheorghe şi recurenta chemată în garanţie Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sent. civ. 1147/CA/1.10.2010 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosar nr. 970/119/2010, pe care o modifică în parte în sensul că: Înlătură din dispozitiv menţiunea privind obligarea pârâtei Administraţia Finanţelor Publice Sfântu-Gheorghe şi a recurentei chemate în garanţie Administraţia Fondului pentru Mediu la plata dobânzilor legale aferente sumelor ce s-a dispus a fi restituite, începând cu data formulării cererii de restituire – 8 martie 2010 şi până la data plăţii . Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Amână pronunţarea pentru data de 10.02.2011
Amână pronunţarea pentru data de 4 februarie 2011
pt. ca intimatul reclamant să depună la dosar dovada înmatriculării autovehiculului anterior într-un stat al U.E., respectiv certificatul de înmatriculare, precum şi celelalte înscrisuri, traduse şi legalizate şi pt. ca părţile să-şi exprime punctul de vedere asupra cererii de suspendare formulată de recurenta chemată în garanţie AFM în temeiul art. 244 aşin. 1 pct. 1 CPC, urmează a acorda un termen de judecată, sens în care