D***** V*******
ContestatorC*** J******** D* P***** C***
IntimatAdmite, în parte, recursul declarat de reclamantul DV împotriva sentinţei civile nr. 4117 din 6 octombrie 2011 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul nr. 2120/117/2011, pe care o modifică în parte, în sensul că diferenţele de pensie vor fi acordate începând cu data de 03.07.2006. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei care nu contravin prezentei. Respinge recursul declarat de pârâta CJP Cluj împotriva aceleiaşi sentinţei. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 11 aprilie 2012.
Admite sesizarea de îndreptare a erorii materiale, în sensul că termenul stabilit pentru rejudecarea recursului este 11 aprilie 2012, pentru când se vor cita părţile.
Incheiere indreptare eroare materiala din 02.04.2012Admite contestaţia în anulare declarată de contestatorul DV împotriva Deciziei civile nr. 22/R/09.01.2012 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. 2120/117/2011, pe care o anulează în tot şi stabileşte termen în vederea rejudecării recursului pentru data de 28.03.2012. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 14 martie 2012.