Ş**** V*******
ReclamantC******* N******** D* A********** Ş* D****** N******** D** R****** S*
PârâtM********* C**********
PârâtG******* R*******
PârâtC*********** P*** D******* R******** D****** Ş* P***** C***
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de cătrre pârâtul GR. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului MC-N şi, în consecinţă, respinge pretenţiile privind obligarea acestuia la modificarea PUZ, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi pe zi de întârziere. Admite în parte acţiunea precizată, formulată dfe reclamanta ŞV, în contradictoriu cu pârâtul GR şi în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 20.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin lisirea folosinţei imobilului teren înscris în CF 171872 Cluj-Napoca, nr. cad. 13538, precum şi cheltuieli de judecată în sumă de 51,3 lei. Respinge ca rămase fără obiect celelalte pretenţii formulate în contradictoriu cu pârâtul GR. Constată că reclamanta a renunţat la judecată faţă de pârâta CNADNR SA. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de al comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 08.03.2013.
Hotarare 187/2013 din 08.03.2013amână pronunţarea la 8.03.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.03.2013amână pronunţarea la 01.03.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2013imposibilitate prezentare avocat
Incheiere de sedinta din 25.01.2013T. 25.01.2013, pentru comunicarea înscrisurilor depuse de reclamant şi suplimentarea probaţiunii.
în vederea clarificării situaţiei HG 784/2009 şi suplimentarea probaţiunii cu înscrisuri.
pentru comunicarea notelor de şedinţă formulate de reclamant
având în vedere viciul de procedură