P********* M************
Recurent ReclamantC*** J******** D* P***** C***
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamanta POMC împotriva sentinţei civile nr. 8966 din 10.09.2012 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. 11067/117/2011, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamanta POMC în contradictoriu cu pârâta CJP Cluj şi în consecinţă obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei reprezentând actualizarea pensiei acesteia pentru anul 2009 în raport de rata inflaţiei, conform art. 47 din Legea nr. 223/2007. Menţine dispoziţia tribunalului privind repingerea pretenţiilor aferente anului 2010. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şeinţa publică din 20 noiembrie 2012.