Ş**** Ş***** F******
InculpatAdmite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva sentintei penale 696 din 16 martie 2012 a Judecătoriei Baia Mare pe care o casează cu privire la individualizarea pedepsei. Rejudecând in aceste limite: Condmana pe inculpatul S S F, pentru comiterea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală la pedeapsa de 1 an si 2 luni închisoare. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani si 2 luni. Dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Maramureş, desemnat cu supravegherea; b) să anunţe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă si orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea. c) să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă d) să comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă e) să nu conducă niciun vehicul. potrivit articolului 71 aliniat ultim Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, suspendă si executarea pedepselor accesorii. Pune in vedere inculpatului dispozitiile art. 86 ind. 4 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea benefiului suspendării sub supraveghere. Mentine restul dispozitiilor sentintei penale recurate. Stabileşte suma de 200 lei onorar partial pentru apărătorul din oficiu ce se va avasa in favoarea BCAJ din FMJ. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronuntata in şedinţa pboică din 19 iunie 2012.
amânarea cauzei faţă de lipsa apărătorului ales al inculpatului care din motive medicale nu s epoate prezenta