Dosar 2047/219/2011 din 08.03.2012

tâlhărie (art.211 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2047/219/2011
Data dosar:
08.03.2012
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia penală
Obiect:
tâlhărie (art.211 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.05.2012 la ora 9:00

    Complet: Completul 2R*
  • Admis recurs

    Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej împotriva sentinţei penale nr.40/26.01.2012 a Judecătoriei Dej, pe care o casează în parte sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului M. A. (cu datele personale la dosar) precum şi cu privire la greşita reţinere a circumstanţelor atenuante în favoarea acestuia. Rejudecând, în aceste limite condamnă pe inculpatul M.A.: pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie , la pedeapsa de : - 7 (şapte) ani închisoare. Revocă beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 637/2004 a Tribunalului Satu-Mare şi contopeşte restul rămas neexecutat de 563 zile închisoare cu prezenta pedeapsă, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de: 7 (şapte) ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 ore din data de 20.03.2011. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate. În baza art. 189 C.pr.pen. stabileşte onorariu apărător oficiu în sumă de 200 lei, care se avansează din FMJ Baroului de avocaţi Cluj. Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 16 mai 2012.

  • Sedinta din data de 04.04.2012 la ora 9:00

    Complet: Completul 2R*
  • Amână cauza

    în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere, având în vedere că acesta nu a fost prezent la prezentarea materialului de urmărire penală şi în faţa instanţei, precum şi că în cauză s-a declarat de recurs de Parchet

Flux dosar


Actualizare GRPD