Dosar 27365/211/2010 din 28.03.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 27365/211/2010
Data dosar:
28.03.2012
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.04.2012 la ora 8:30

    Complet: Completul 3R
  • Admis recurs

    Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca împotriva sentinţei penale nr 167/7 02 2012 a Judecătoriei Cluj Napoca pe care o casează sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului SN şi rejudecând: Majorează pedeapsa aplicată inculpatului SN, de la 5 luni închisoare la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz şi împotrivire de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prevăzută de dispoziţiile art 87 alin 5 din OUG 195/2002 modificată prin OUG 63/2006, cu aplicarea art 37 lit b Cp şi 320 1 Cpp. , înlăturând circumstanţele atenuante prevăzute de dispoziţiile art 74,76 Cp reţinute în favoarea inculpatului. Face aplicarea dispoziţiilor art 71 Cpen rap la art 64 alin 1 lit a teza II Cpen. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. II.Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul SN împotriv aceleiaşi sentinţe penale. Stabileşte onorariu avocaţial parţial în favoarea Baroului Cluj în sumă de 50 lei ( av. Rusu Cecilia), sumă ce se va avansa din FMJ. Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs în sumă de 350 lei din care 50 lei reprezintă onorariu avocaţial iar restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 30 04 2012

Flux dosar


Actualizare GRPD