P**** N******
InculpatAdmite recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca împotriva sentinţa penală 1487/20.12.2011 a Judecătoriei Cluj Napoca pe care o casează în parte, doar sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului PN şi rejudecând în aceste limite: Majorează pedeapsa aplicată inculpatului PN fiul lui , născut la , , domiciliat în fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de articolul 87 alineat 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea articolului 3201 Cod procedură penală, ca urmare a înlăturării circumstanţelor atenuante prevăzute de articolul 74 Cod penal, de la 3 luni închisoare la 8 luni închisoare. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate prin prezenta, în baza articolului 81, 82 Cod penal pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei onorar apărător din oficiu ce se va avansa din FMJLC pentru avocat Maniu Proorocu Alexandra. Cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezentul recurs rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 13 februarie 2012.