C***** O***** L*****
InculpatAdmite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca împotriva sentinţei penale 165/7.02.2012 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca pe care o casează sub aspectul soluţionării laturii penale a cauzei şi rejudecând în această limită. Condamna pe inculpatul COV pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o îmbibatie alcoolica de peste 0.80 g/l alcool pur in sânge, prevăzuta de art 87 alin 1 din OUG nr 195/2002, modificat prin OUG nr 63/2006 si republicata cu aplicarea art 320/1 C pr penala, la o pedeapsa de: -1 an închisoare. Condamna pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prevăzuta de art 86 alin 2 din OUG nr 195/2002, modificat prin OUG nr 63/2006 si republicata, cu aplicarea art 320/1 C pr penală la o pedeapsa de: - 8 luni închisoare. In baza art 85 C penal anulează suspendarea condiţionata a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicata prin sentinţa penala 211/2011 a Judecătoriei Cluj Napoca şi în baza art 33,34, 36 Cp contopeşte această pedeapsă cu pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. In baza art 71 C pen, dispune privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevăzute de art 64 lit a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevăzuta de art 71 alin 2 C penal. In baza art 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani. In baza art 71 alin 5 Cod penal, raportat la art 64 lit a C penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. In temeiul art 359 Cod proc penala atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prev de art 83 Cod penal Stabileşte onorariu avocaţial în favoarea Baroului Cluj în sumă de 200 lei, sumă ce se va avansa din FMJ. Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă Pronunţata in şedinţa publica in data de 5.04.2012