P******* C****** A*******
Intimat PârâtM***** D**** S**** A******
Recurent ReclamantM***** D**** A****** I****
Recurent ReclamantS* Z******* B**** S* P*** L********* M***** M*******
Intimat PârâtS* I******* S**
Intimat PârâtAdmite în parte recursul declarat de reclamantele M.D.S.A. şi M.D.A.I. împotriva sentinţei civile nr. 460 din 05.06.2012 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. 3178/117/2008, pe care o modifică în parte, după cum urmează: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului P.C.A. în soluţionarea pe fond a notificărilor nr. 1477/10.08.2001 şi nr. 297/08.02.2002, formulate de reclamante în temeiul Legii nr. 10/2001. Înlătură din sentinţa recurată dispoziţiile referitoare la: - obligarea pârâtului P.C.A. să emită o dispoziţie cu propunere de acordare de despăgubiri în favoarea reclamantelor; - constatarea îndreptăţirii reclamantelor la măsuri reparatorii constând din despăgubiri pentru construcţiile edificate pe terenul din CF nr. 31 Aghireşu, nr. top. 2098, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru cota de 3; constatarea preluării fără titlu a construcţiilor din CF 31 Aghireşu, de către Statul Român; - obligarea pârâtului P.C.A. la plata către reclamante a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; - admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii cu privire la terenul în suprafaţă de 3 jugh. şi 268 stjp., înscris în CF nr. 31Aghireşu, nr. top. 2098, raportat la art. 8 din Legea nr. 10/2001. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa recurată. Obligă pârâtul P.C.A. să transmită către M.F.P., ca reprezentant al S.R., spre competentă soluţionare, notificările nr. 1477/10.08.2001 şi nr. 297/08.02.2002, formulate de reclamante în temeiul Legii nr. 10/2001. Obligă pe intimatul P.C.A. să plătească recurentelor suma de 2.480 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 11 ianuarie 2013.
Hotarare 74/2013 din 11.01.2013în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 151 C.pr.civ. repune cauza pe rol pt. lămurirea unor aspecte.
pt. ca reprez. reclamantelor recurente, reprez. pârâtului P. com. Aghireş şi SC I. SRL să depună la dosar încrisurile solicitate de instanţă.
pt. comunicarea motivelor de recurs.