M******* I****
RecurentS**** C** C******* S* - R*** A*****
IntimatAdmite recursul declarat de reclamantul MD împotriva sentinţei civile nr. 5473 din 24 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 4064/84/2011, pe care o modifică în tot în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul MD în contradictoriu cu pârâta SNTFC-CFR C SA – RTFC A şi în consecinţă: Dispune anularea Deciziei nr. 1Ad/29 din 15.07.2011 privind desfacerea contractului individual de muncă, emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia şi postul avut anterior concedierii, acela de şef manevră I. Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data de 18 iulie 2011 şi până la reintegrarea efectivă. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 20 martie 2012.
AP: 20 MARTIE 2012
AP 14 MARTIE 2012