B** F******
IntimatC*** J******** D* P***** S****
RecurentAdmite, cu opinie majoritară, recursul declarat de pârâta CJP Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 2454 din 24 octombrie 2011 a Tribunalului Sălaj pronunţată în dosarul nr. 4190/84/2011, pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantul BF în contradictoriu cu pârâta CJP Sălaj. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 20 martie 2012. Cu opinie parţial separată în sensul admiterii în parte a recursului, modificării în parte a sentinţei, admiterii în parte a acţiunii, obligării CJP Sălaj la plata sumei de 28679 lei, cu titlu de despăgubiri către reclamant, cu respingerea cererilor privind menţinerea în plată a deciziei nr. 131821/30.03.2010, cu menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei recurate care nu contravin acestei soluţii, judecător CM
AP: 20 MARTIE 2012
AP 14 MARTIE 2012