Dosar 6115/328/2011 din 28.09.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6115/328/2011
Data dosar:
28.09.2012
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.10.2012 la ora 8:30

    Complet: Completul 3R
  • Admis recurs

    Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda împotriva sentinţei penale nr 280 din 13 06 2012 a Judecătoriei Turda pronunţată în dosar nr 6115/328/2011, pe care o casează în întregime şi, rejudecând: Condamnă pe inculpatul ŞA – la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei, prev de art 87 alin 5 din OUG nr 195/2002 cu aplicarea art 74 lit a rap la art 76 lit d Cpenal Face aplicarea art 71 rap la art 64 lit a teza II şi lit b Cpen În baza art 81-82 Cpen suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani. Suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoz art 83 Cpen privind cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei, onorariu apărător din oficiu (avoc Lungu Claudia Georgiana), sumă ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Oligă inculpatul să plătească 500 lei cheltuieli judiciare către stat, la fond. Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 22 octombrie 2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD