D***** V*****
RecurentC*** J******** D* P***** C***
IntimatAdmite în parte, cu opinie majoritară, recursul declarat de reclamantul DV împotriva sentinţei civile nr.5539 din 24.05.2012 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul nr. 6439/117/2011, pe care o modifică în parte în sensul că admite în partea acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta CJP Cluj, şi în consecinţă: Obligă pârâta să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantului prin care să recalculeze pensia acestuia cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare reprezentând "acord", "spor de noapte", "şef formaţie" menţionate în Adeverinţa nr.100/486/2011 emisă de SC R16F, începând cu data de 01.07.2011. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 03.10.2012. Cu opinie separată în sensul admiterii în tot a recursului.