S********* L**** D** Î********* M********
Recurent ReclamantŞ***** C* C*** I***** "******** G**** B*** M***
Intimat PârâtŞ***** C* C*** I***** "********* I******* B*** M***
Intimat PârâtŞ***** C* C*** I***** "****** S********* B*** M***
Intimat PârâtŞ***** C* C*** I***** "****** B***** B*** M***
Intimat PârâtAdmite în parte recursul declarat de SLÎ Maramureş, în numele membrilor de sindicat BM ş.a., împotriva sentinţei civile nr. 2113 din 25.11.2011 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosarul nr. 7582/100/2011, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acţiunea formulată de SLÎ Maramureş în numele membrilor de sindicat, menţionaţi anterior, în contradictoriu cu pârâţii ŞCOG Baia Mare ş.a. şi în consecinţă: Obligă pârâta ŞCOG Baia Mare să plătească membrilor de sindicat BM, ş.a., diferenţa dintre drepturile salariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcţiei din luna decembrie 2009, în conformitate cu Legea nr. 221/2008 şi drepturile salariale efectiv încasate, pentru perioada 01.01.2010 – 13.05.2011, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta ŞCOG Baia Mare să plătească membrilor de sindicat BLE, BAI, CDM, PCE diferenţa dintre drepturile salariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcţiei din luna decembrie 2009, în conformitate cu Legea nr. 221/2008 şi drepturile salariale efective încasate, pentru perioada 01.09.2010 – 13.05.2011, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta ŞCOG Baia Mare să plătească membrei de sindicat FM diferenţa dintre drepturile salariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcţiei din luna decembrie 2009, în conformitate cu Legea nr. 221/2008 şi drepturile salariale efective încasate, pentru perioada 01.02.2011 – 13.05.2011, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta ŞCOG Baia Mare să plătească membrei de sindicat CM diferenţa dintre drepturile salariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcţiei din luna decembrie 2009, în conformitate cu Legea nr. 221/2008 şi drepturile salariale efective încasate, pentru perioada 01.05.2010 – 13.05.2011, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta ŞCAI Baia Mare să plătească membrului de sindicat BAI diferenţa dintre drepturile salariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcţiei din luna decembrie 2009, în conformitate cu Legea nr. 221/2008 şi drepturile salariale efective încasate, pentru perioada 01.01.2010 – 31.08.2010, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta ŞCMS Baia Mare să plătească membrei de sindicat PCE diferenţa dintre drepturile salariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcţiei din luna decembrie 2009, în conformitate cu Legea nr. 221/2008 şi drepturile salariale efective încasate, pentru perioada 01.01.2010 – 31.08.2010, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta ŞCLB Baia Mare să plătească membrei de sindicat CDM diferenţa dintre drepturile salariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcţiei din luna decembrie 2009, în conformitate cu Legea nr. 221/2008 şi drepturile salariale efective încasate, pentru perioada 01.01.2010 – 31.08.2010, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâtul CTT Baia Mare să plătească membrei de sindicat BLE diferenţa dintre drepturile salariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcţiei din luna decembrie 2009, în conformitate cu Legea nr. 221/2008 şi drepturile salariale efective încasate, pentru perioada 01.01.2010 – 31.08.2010, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta ŞC nr. 2 Baia Sprie să plătească membrei de sindicat FM diferenţa dintre drepturile salariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcţiei din luna decembrie 2009, în conformitate cu Legea nr. 221/2008 şi drepturile salariale efective încasate, pentru perioada 01.01.2010 – 27.12.2010, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâţii CLBM, PMBM, CLBS, POBS la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale menţionate anterior. Menţine restul dispoziţiilor. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 21 martie 2012.
AP: 21 MARTIE 2012
Pentru efectuare adrese SLIM şi unităţi şcolare cu solicitarea de a comunica instanţei hotărârile judecătoreşti prin care s-au recunoscut drepturile salariale şi deciziile de încadrare.