U****** J******** S****** M********
Intimat ReclamantD******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** M********
Recurent PârâtAdmite recursul declarat de pârâta DGASPC MM împotriva sentinţei civile nr. 954 din 29 mai 2012 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosar nr. 7806/100/2010 pe care o modifică în parte în sensul că respinge capetele de cerere vizând sporul pentru condiţii deosebit de periculoase. Menţine dispoziţia privind admiterea petitului referitor la sporul pentru orele prestate în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale şi în alte zile în care potrivit legii nu se lucrează. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 30 octombrie 2012.
AP 30.10.2012
AP 23.10.2012
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2012