Dosar 7824/279/2012 din 15.10.2012

falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7824/279/2012
Data dosar:
15.10.2012
Instanta:
Judecătoria Piatra-Neamț
Departament:
Sectia Penală
Obiect:
falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.05.2013 la ora 8:30

    Complet: P4 amânat
  • Condamnare

    În temeiul art. 3201 alin. 4 Cod procedură penală, admite cererea de aplicare a procedurii simplificate în cazul recunoaşterii vinovăţiei, formulată de inculpat. În temeiul art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a şi litera b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe durata executării pedepsei principale. Constată că fapta dedusă judecăţii este concurentă cu faptele pentru săvârşirea cărora inculpatul a fost condamnat prin: - Sentinţa penală nr. 327/17.05.2010 a Judecătoriei Piatra Neamţ (definitivă, prin neapelare, la data de 15.06.2010); - Sentinţa penală nr. 495/01.10.2010 a Judecătoriei Piatra Neamţ (definitivă prin Decizia penală nr. 849/08.09.2011 a Curţii de Apel Bacău); - Sentinţa penală nr. 179/02.04.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ (definitivă prin Decizia penală nr. 1005/04.10.2012 a Curţii de Apel Bacău); - Sentinţa penală nr. 214/18.04.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ (definitivă prin Decizia penală nr. 1052715.10.2012 a Curţii de Apel Bacău). Descontopeşte pedeapsa rezultantă finală de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 2182/13.12.2012 a Judecătoriei Bacău (definitivă, prin nerecurare, la data de 08.01.2013) şi repune în individualitatea lor toate pedepsele componente, astfel: a) 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 literele a, c - art. 76 litera d Cod penal (aplicată prin Sentinţa penală nr. 179/02.04.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ). b) 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 1, 4 Cod penal (pedeapsă aplicată prin Sentinţa penală nr. 327/2010 a Judecătoriei Piatra Neamţ). c) 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. l, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 74 literele a, c - art. 76 litera d Cod penal, art. 320/1 Cod procedură penală (pedeapsă aplicată prin Sentinţa penală nr. 214/18.04.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ). d) 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. l, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 74 literele a, c - art. 76 litera d Cod penal, art. 320/1 Cod procedură penală (pedeapsă aplicată prin Sentinţa penală nr. 214/18.04.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ). e) 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. l, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 74 literele a, c - art. 76 litera d Cod penal, art. 320/1 Cod procedură penală (pedeapsă aplicată prin Sentinţa penală nr. 214/18.04.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ). f) 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. l, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 74 literele a, c - art. 76 litera d Cod penal, art. 320/1 Cod procedură penală (pedeapsă aplicată prin Sentinţa penală nr. 214/18.04.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ). g) 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. l, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 74 literele a, c - art. 76 litera d Cod penal, art. 320/1 Cod procedură penală (pedeapsă aplicată prin Sentinţa penală nr. 214/18.04.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ). h) 1000 lei amendă, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. l Cod penal, cu aplicarea art. 74 literele a, c - art. 76 litera e teza II Cod penal, art. 320/1 Cod procedură penală (pedeapsă aplicată prin Sentinţa penală nr. 214/18.04.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ). i) 1000 lei amendă, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. l Cod penal, cu aplicarea art. 74 literele a, c - art. 76 litera e teza II Cod penal, art. 320/1 Cod procedură penală (pedeapsă aplicată prin Sentinţa penală nr. 214/18.04.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ). j) 1000 lei amendă, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. l Cod penal, cu aplicarea art. 74 literele a, c - art. 76 litera e teza II Cod penal, art. 320/1 Cod procedură penală (pedeapsă aplicată prin Sentinţa penală nr. 214/18.04.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ). k) 1000 lei amendă, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. l Cod penal, cu aplicarea art. 74 literele a, c - art. 76 litera e teza II Cod penal, art. 320/1 Cod procedură penală (pedeapsă aplicată prin Sentinţa penală nr. 214/18.04.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ). 1) 1000 lei amendă, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. l Cod penal, cu aplicarea art. 74 literele a, c - art. 76 litera e teza II Cod penal, art. 320/1 Cod procedură penală (pedeapsă aplicată prin Sentinţa penală nr. 214/18.04.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ). m) 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. l litera b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 litera c, art. 76 litera d Cod penal (pedeapsă aplicată prin Sentinţa penală nr. 495/2010 a Judecătoriei Piatra Neamţ). n) 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. l punctul 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 74 literele a, c - art. 76 litera d Cod penal (pedeapsă aplicată prin Sentinţa penală nr. 495/2010 a Judecătoriei Piatra Neamţ). o) 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. l, 4 Cod penal (pedeapsă aplicată prin Sentinţa penală nr. 327/2010 a Judecătoriei Piatra Neamţ). În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal, anulează suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 327/17.05.2010 a Judecătoriei Piatra Neamţ şi prin Sentinţa penală nr. 495/01.10.2010 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ. În temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 33 litera a şi art. 34 litera e Cod penal, contopeşte toate pedepsele enumerate mai sus, la punctele a) – o), cu pedeapsa de 4 luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 2 luni, urmând ca inculpatul B**** I*** să execute, ca pedeapsă rezultantă finală, pedeapsa de 3 ani şi 2 luni (trei ani şi două luni) închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a şi litera b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe durata executării pedepsei rezultante de 3 ani şi 2 luni închisoare. În temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă, de 3 ani şi 2 luni închisoare, perioada deja executată, de la data de 17.10.2012 la zi. Anulează Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 2460/08.01.2013, emis în baza Sentinţei penale nr. 2182/13.12.2012 a Judecătoriei Bacău, şi dispune emiterea unor noi forme de executare a pedepsei închisorii, în baza prezentei hotărâri. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul la plata sumei de 1050 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care, în temeiul art. 189 Cod procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu să asigure asistenţa juridică a inculpatului, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti către Baroul de Avocaţi Neamţ

    Hotarare 289 din 29.05.2013
  • Sedinta din data de 15.05.2013 la ora 8:30

    Complet: P4 A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 29.05.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2013
  • Sedinta din data de 03.04.2013 la ora 8:30

    Complet: P4 A
  • Amână cauza

    Amână soluţionarea cauzei şi acordă termen la data de 15.05.2013, pentru a se solicita comunicarea unei fişe de cazier actualizată a inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 03.04.2013
  • Sedinta din data de 20.03.2013 la ora 8:30

    Complet: P4 A
  • Amână cauza

    Amână soluţionarea cauzei şi acordă termen la data de 03.04.2013, faţă de lipsa dosarului de urmărire penală.

    Incheiere de sedinta din 20.03.2013
  • Sedinta din data de 20.02.2013 la ora 8:30

    Complet: P4 A
  • Amână cauza

    Amână soluţionarea cauzei şi acordă termen la data de 20.03.2013, ora 08:30, sala C, faţă de lipsa inculpatului, aflat în stare de arest.

    Incheiere de sedinta din 20.02.2013
  • Sedinta din data de 23.01.2013 la ora 8:30

    Complet: P4 A
  • Amână cauza

    Amână soluţionarea cauzei şi acordă termen la data de 20.02.2013, ora 08:30, sala C, faţă de lipsa inculpatului, aflat în stare de arest.

    Incheiere de sedinta din 23.01.2013
  • Sedinta din data de 11.12.2012 la ora 8:30

    Complet: P4
  • Amână cauza

    Amână soluţionarea cauzei şi acordă termen la data de 23.01.2013, ora 08:30, sala C faţă de dispoziţiile art. 314 Cod procedură penală.

    Incheiere de sedinta din 11.12.2012
  • Sedinta din data de 16.11.2012 la ora 8:30

    Complet: P4 amânat
  • Soluţionare

    Încuviinţează cererea de abţinere

    Incheiere abtinere din 16.11.2012
  • Sedinta din data de 09.11.2012 la ora 8:30

    Complet: P3
  • Amână cauza

    Trimite cauza completului imediat următor în vederea soluţionării cererii de abţinere a preşedintelui completului de judecată.

    Incheiere de sedinta din 09.11.2012

Flux dosar


Actualizare GRPD