S********* S*********** D** Î********* T****
Recurent ReclamantG*** Ş***** G*****
Intimat PârâtC******** L**** G*****
Intimat PârâtP******* M*********
Intimat PârâtAdmite în parte recursul declarat de S.S.Î. TURDA împotriva Sentinţei civile nr. 8957 din 10.09.2012 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul nr. 8126/117/2012, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acţiunea formulată de S.S.Î. Turda în numele membrilor de sindicat C.L şi K.M. în contradictoriu cu pârâtul G.Ş. GHERLA şi, în consecinţă: Obligă pârâtul G.Ş. GHERLA să procedeze la reîncadrarea membrilor de sindicat mai sus menţionaţi începând cu data de 1 ianuarie 2010 potrivit Legii cadru 330/2009 şi începând cu data de 1 ianuarie 2011 până la 13 mai 2011, potrivit Legii cadru nr. 284/2010 şi a Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a dispoziţiile Legii nr. 221/2008. Obligă pârâtul G.Ş. GHERLA să plătească membrilor de sindicat diferenţa dintre drepturile salariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcţiei din luna decembrie 2009, în conformitate cu Legea nr. 221/2008 şi drepturile salariale efectiv încasate, pentru perioada 01.01.2010 – 13.05.2011, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Decizia este irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2012.