P***** G*******
InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul PG (cu datele personale la dosar) împotriva sentinţei penale numărul 998/2011 a Judecătoriei Dej, pe care o casează cu privire la cuantumul pedepsei aplicate acestuia, a neaplicării prevederilor articolului 74 litera a şi 76 litera c Cod penal şi a modalităţii de executare a pedepsei stabilite. Rejudecând, în aceste limite, reduce cuantumul pedepsei aplicate de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare, ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de articolul 74 litera a şi 76 litera d Cod penal şi articolul 320 indice 1 Cod procedură penală . În baza articolului 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani prevăzut de articolul 82 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor articolului 83 Cod penal. Face aplicarea articolului 64 litera a teza a II a şi 71 alineat 5 Cod penal Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate. Stabileşte onorariu parţial apărător din oficiu în sumă de 100 lei, ce se va avansa din FMJ în favoarea avocat Sârb Anca. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 15.02.2012.