Dosar 8737/279/2012 din 15.11.2012

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8737/279/2012
Data dosar:
15.11.2012
Instanta:
Judecătoria Piatra-Neamț
Departament:
Sectia Penală
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.03.2013 la ora 8:30

    Complet: P4 amânat
  • Condamnare

    În temeiul art. 3201 alin. 4 Cod procedură penală, admite cererea formulată de inculpatul P***** R*** G*****, având ca obiect aplicarea procedurii simplificate în cazul recunoaşterii vinovăţiei. În temeiul art. 208 - art. 209 alin. 1 literele a, c, g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 37 litera a Cod penal şi art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul P***** R*** G***** la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni (doi ani şi opt luni) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a şi litera b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe durata executării pedepsei principale. Constată că fapta dedusă judecăţii a fost săvârşită în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 132/24.03.2011 a Judecătoriei Roman (definitivă, prin nerecurare, la data de 11.04.2011) şi este concurentă cu infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului prin: Sentinţa penală nr. 1387/22.09.2011 a Judecătoriei Bacău (definitivă la data de 12.10.2011, prin nerecurare), Sentinţa penală nr. 32/23.01.2012 a Judecătoriei Moineşti (definitivă, prin nerecurare, la data de 03.02.2012), Sentinţa penală nr. 320/24.05.2012 a Judecătoriei Oneşti (definitivă, prin nerecurare, la data de 20.06.2012) şi Sentinţa penală nr. 1294/21.11.2012 a Judecătoriei Vaslui (definitivă, prin nerecurare, la data de 11.12.2012). Repune în individualitatea lor pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 3 ani şi 6 luni închisoare stabilite prin Sentinţa penală nr. 1294/21.11.2011 a Judecătoriei Vaslui, astfel: - pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare (aplicată prin Sentinţa penală nr. 1294/21.11.2011 a Judecătoriei Vaslui) - pedeapsa de 3 ani închisoare (aplicată prin Sentinţa penală nr. 132/24.03.2011 a Judecătoriei Roman) - pedeapsa de 7 luni închisoare (aplicată prin Sentinţa penală nr. 1387/22.09.2011 a Judecătoriei Bacău) - pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare (aplicată prin Sentinţa penală nr. 32/23.01.2012 a Judecătoriei Moineşti) - pedeapsa de 2 luni închisoare (aplicată prin Sentinţa penală nr. 32/23.01.2012 a Judecătoriei Moineşti) - pedeapsa de 6 luni închisoare (aplicată prin Sentinţa penală nr. 320/24.05.2012 a Judecătoriei Oneşti). În temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 132/24.03.2011 a Judecătoriei Roman (definitivă, prin nerecurare, la data de 11.04.2011) şi cumulează această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani şi 8 luni (cinci ani şi opt luni) închisoare. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal, anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 7 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1387/22.09.2011 a Judecătoriei Bacău (definitivă la data de 12.10.2011, prin nerecurare). În temeiul art. 865 Cod penal, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 32/23.01.2012 a Judecătoriei Moineşti (definitivă, prin nerecurare, la data de 03.02.2012). În temeiul art. 36 alin. 1 raportat la art. 34 litera b Cod penal, contopeşte pedepsele de 7 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, 2 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 3 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţele menţionate, cu pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul P***** R*** G***** să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 8 luni (cinci ani şi opt luni) închisoare, ca pedeapsă rezultantă. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a şi litera b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe durata executării pedepsei rezultante stabilite. În temeiul art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă durata reţinerii din data de 20.09.2011 (din prezenta cauză), a reţinerii din data de 14.09.2010 (în dosarul în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 32/23.01.2012 a Judecătoriei Moineşti) şi a reţinerii de 24 ore din data de 15.09.2010 (în dosarul în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 320/24.05.2012 a Judecătoriei Oneşti). În temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare, perioada executată din pedepsele anterioare, de la data de 18.07.2012 la zi. Anulează Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 1414/2012 emis în baza Sentinţei penale nr. 1294/21.11.2012 a Judecătoriei Vaslui (definitivă la data de 11.12.2012), prin care au fost anulate mandatele anterioare, şi dispune emiterea unor noi forme de executare, în baza prezentei sentinţe. Constată că măsura revocării suspendării sub supraveghere dispusă prin Sentinţa penală nr. 387/02.20.2012 a Judecătoriei Moineşti a rămas fără obiect, ca urmare a anulării suspendării sub supraveghere a executării aceleiaşi pedepse prin prezenta sentinţă. În temeiul art. 14, 161 şi 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 – 999 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. Omniatronic S.R.L. şi obligă pe inculpatul P***** R*** G***** să achite părţii civile suma de 8040 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin infracţiune.

    Hotarare 158 din 20.03.2013
  • Sedinta din data de 06.03.2013 la ora 8:30

    Complet: P4 A
  • Amână cauza

    În vederea ataşării sentinţei penale pronunţate de Judecătoria Vaslui şi a fişei de cazier judiciar actualizate a inculpatului, amână pronunţarea hotărârii pentru data de 20.03.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2013
  • Sedinta din data de 06.02.2013 la ora 8:30

    Complet: P4 A
  • Amână cauza

    Amână soluţionarea cauzei şi acordă termen la data de 06.03.2013, ora 08.30, sala C, faţă de lipsa inculpatului, aflat în stare de arest.

    Incheiere de sedinta din 06.02.2013
  • Sedinta din data de 09.01.2013 la ora 8:30

    Complet: P4 A
  • Amână cauza

    Amână soluţionarea cauzei şi acordă termen la data de 06.02.2013, ora 08.30, sala C, faţă de lipsa inculpatului, aflat în stare de arest.

    Incheiere de sedinta din 09.01.2013
  • Sedinta din data de 11.12.2012 la ora 8:30

    Complet: P4
  • Amână cauza

    Amână soluţionarea cauzei şi acordă termen la data de 09.01.2013, ora 08:30, sala C faţă de dispoziţiile art. 314 cod procedură penală.

    Incheiere de sedinta din 11.12.2012

Flux dosar


Actualizare GRPD