A***** M***** V*****
InculpatÎn temeiul art. 3201 alin. 4 Cod procedură penală, admite cererea de aplicare a procedurii simplificate în cazul recunoaşterii vinovăţiei, formulată de inculpat. Condamnă pe inculpatul A***** M***** V***** la pedeapsa de 9 luni (nouă luni) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a şi litera b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe durata executării pedepsei principale. Condamnă pe inculpatul A***** M***** V***** la pedeapsa de 9 luni (nouă luni) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a şi litera b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe durata executării pedepsei principale aplicate pentru această infracţiune. Constată că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunile pentru săvârşirea cărora inculpatul A***** M***** V***** a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 576/27.11.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ, pronunţată în dosarul nr. 4413/279/2012 (definitivă prin nerecurare la data de 11.12.2012) şi, în consecinţă: În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal, anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 10 luni închisoare, aplicată inculpatului A***** M***** V***** prin Sentinţa penală nr. 576/27.11.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ, pronunţată în dosarul nr. 4413/279/2012 (definitivă prin nerecurare la data de 11.12.2012). Repune în individualitatea lor cele două pedepse de câte 8 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa menţionată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 86 alin. 1 şi art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. În temeiul art. 33 litera a – art. 34 alin. 1 litera b Cod penal, contopeşte cele două pedepse de câte 8 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa menţionată cu cele două pedepse de câte 9 luni închisoare stabilite prin prezenta hotărâre, aplică pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 5 luni, urmând ca, în final, inculpatul A***** M***** V***** să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni (un an şi 2 luni) închisoare. În temeiul art. 85 alin. 3 raportat la art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 2 luni închisoare aplicate inculpatului A***** M***** V*****, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 2 luni. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
Hotarare 51 din 29.01.2013