T**** D******
InculpatS******* D* R********* B****
Parte civilăS******* J******* D* U****** D** C********* O**** B*** M***
Parte civilăS******** J******* D* A******** M********* B*** M***
Parte civilăT**** P****
Parte vătămatăAdmite apelul declarat de inculpatul T D împotriva sentinţei penale numărul 33 din 24.01.2012 a Tribunalului Maramureş, pe care o desfiinţează doar sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului. Pronunţând o nouă hotărâre, în aceste limite, Reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului T D pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat - de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a teza II şi litera b C.pen. Menţine starea de arest preventiv a inculpatului şi deduce din durata pedepsei aplicate, perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 07.11.2011 la zi. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei, onorariu apărător din oficiu sumă ce se va plăti din FMJ. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 28 februarie 2012.