P** S******
IntimatAdmite în parte sesizarea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi în consecinţă dispune recunoaşterea şi executarea pedepsei de 41 luni închisoare aplicată condamnatului PS pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prin servicii poştale, prev.de titlul 18 din codul Statelor Unite, Secţiunea 1341 (înşelăciune, prev.de art.244 alin.2 C.pen. cu aplic.art.35 alin.1 C.pen.) prin sentinţa penală nr.8:13-cr-193-t-35TGW/03059-104 din 21.11.2013 a Tribunalului Districtual al Statelor Unite, Middle District Florida, Secţia Tampa. Dispune transferarea persoanei condamnate PS din Penitenciarul D.Ray James, Folkstone, Georgia SUA într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 41 luni închisoare, sub condiţia respectării regulii specialităţii. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei în acest sens. Deduce din pedeapsa de 41 luni închisoare perioada arestului preventiv de 217 zile şi începând cu data de 21 noiembrie 2013, la zi. Stabileşte în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 320 lei onorariu pentru apărător din oficiu, av.PE, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu persoana condamnată şi de la pronunţare cu procurorul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 noiembrie 2014.
Hotarare 732/2014 din 26.11.2014