Dosar 1643/117/2012* din 05.06.2014

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1643/117/2012*
Data dosar:
05.06.2014
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.11.2014 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R
  • Admitere recurs

    Admite recursul declarat de reclamanţii KSM, KI, BMA împotriva sentinţei civile nr. 3804 din 15.05.2014 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. 1643/117/2012* pe care o modifică în parte şi în consecinţă admite în parte acţiunea precizată, formulată în contradictoriu cu pârâtul Spit. Cl.Mun. CN pe care îl obligă la plata salariului de bază aferent funcţiei de asistent medical principal cu studii superioare aflat în plată pentru funcţii similare la nivelul cel mai mare, începând cu data de 01.07.2012 şi la plata diferenţelor salariale dintre acest cuantum şi salariul efectiv plătit, indexate cu rata inflaţiei şi actualizate, până la data plăţii efective. Obligă pe pârâtul CLCN la alocarea fondurilor necesare plăţii acestor drepturi. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei care nu contravin acestei decizii. Obligă pe pârâtul Spit. CL.Mun.CN la plata cheltuielilor de judecată parţiale în favoarea reclamanţilor, în cuantum de câte 200 lei pentru reclamantele KSM şi BMA respectiv 1200 lei pentru reclamantul KI. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 25.11.2014

    Hotarare 1349/2014 din 25.11.2014
  • Sedinta din data de 24.11.2014 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R
  • Amână pronunţarea

    AP 25.11.2014

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2014
  • Sedinta din data de 17.11.2014 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R
  • Amână pronunţarea

    AP 24.11.2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2014
  • Sedinta din data de 03.11.2014 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R
  • Amână cauza

    revenire cu adresă

    Incheiere de sedinta din 03.11.2014
  • Sedinta din data de 20.10.2014 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R
  • Amână cauza

    revenire adresă

    Incheiere de sedinta din 20.10.2014
  • Sedinta din data de 29.09.2014 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R
  • Amână cauza

    adrese

    Incheiere de sedinta din 29.09.2014
  • Sedinta din data de 08.09.2014 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R
  • Amână cauza

    efectuare adrese

    Incheiere de sedinta din 08.09.2014
  • Sedinta din data de 01.09.2014 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R
  • Amână cauza

    ptr. studiu întâmpinare

    Incheiere de sedinta din 01.09.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD