N*********** D**
Parte civilăL****** P***
InculpatB******* J***** A*****
InculpatRespinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii L.P. şi B.J.A., deţinuţi în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinţei penale nr. 220 din 25.02.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului L.P. timpul arestului preventiv, începând cu data de 15.10.2013 şi până în prezent, iar din pedeapsa aplicată inculpatului B.J.A. timpul arestului preventiv începând cu data de 16.10.2013 şi până în prezent. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj, suma de 600 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei reprezentând onorarii pentru apărătorii din oficiu. Obligă pe apelanţii inculpaţi să plătească în favoarea statului suma de câte 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 iulie 2014.
Hotarare 657/2014 din 22.07.2014admite solicitarea de amânare a cauzei pentru angajarea unui apărător ales de către inculpatul L.P.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 01.07.2014amanarea cauzei in vederea realizarii unei posibile impacari
Incheiere de sedinta din 17.06.2014amânarea cauzei faţă de lipsa de procedura cu inculpatul LP mentine starea de arest a inculpaţilor LP si BJA
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 13.05.2014amanarea cauzei in vederea impacarii partilor menţine starea de arest a inculpaţilor
Incheiere de sedinta din 15.04.2014