K***** J* J***** A*****
Intimat ReclamantU************ S**** H****
Recurent PârâtM********* E******** N********
Recurent Chemat în garanţieAdmite recursul declarat de pârâta USH împotriva sentinţei civile nr. 697 din 11.03.2014 pronunţată în dosarul nr. 3215/84/2013 al Tribunalului Sălaj pe care o casează în parte şi rejudecând obligă pârâta USH să elibereze diploma de licenţă pentru reclamant precum şi suplimentul de diplomă în termen de 30 de zile de la îndeplinirea obligaţiei de către chematul în garanţie MEN, sub sancţiunea unei penalităţi de 100 lei/zi de întârziere în caz de refuz, începând cu expirarea termenului de 30 zile, menţionat anterior şi până la data îndeplinirii obligaţie. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Respinge recursul chematei în garanţie MEN. Decizia este definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 24.09.2014.
Hotarare 7063/2014 din 24.09.2014