P***** E**
Intimat ReclamantU****** J******** A S*********** L***** D** Î********* B************** P***** P***** E**
Intimat ReclamantC****** Ş***** P***** E******* I******** L****** B*******
Apelant PârâtI************ Ş***** J******* B**************
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de reclam. CSEdI L B-ţa împotriva sentinţei civile nr. 849/F din 25.06.2014 a Tribunalului B-ţa N pronunţată în dosarul nr. 5873/112/2013 pe care o schimbă în parte în sensul că admite în parte acţiunea reclam UJSLI BN şi în consecinţă dispune înlocuirea sancţiunii disciplinare aplicate membrei de sindicat PE prin decizia nr. 13 din 03.09.2013 cu sancţiunea disciplinară a reducerii salariului de bază şi a îndemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 3 luni, cu 10 %. Obligă pârâtul CSEd.I.L B-ţa să plătească membrei de sindicat PE despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data deciziei de sancţionare şi până la data de 14.07.2014. Respinge cererea de reintegrare a reclamantei pe postul deţinut anterior sancţionării disciplinare. Obligă pârâtul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale aferente judecăţii în prima instanţă. Decizia este definitivă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 30.03.2015.
Hotarare 559/2015 din 30.03.2015ptr. a se pune în discuţia părţilor dacă apreciază că, continuarea raporturilor de muncă, între angajator şi angajatul care se află în pensie ptr. limită de vârstă, se poate dispune fără a avea consimţământul anagajatorului în acest sens.
Incheiere de sedinta din 16.03.2015AP 16.03.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2015AP 09.03.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2015adrese
Incheiere de sedinta din 09.02.2015Suspendat - art. 412 pct. 2 NCPC
Incheiere suspendare din 24.11.2014