C****** M****** L**** (***** B******
ReclamantM********* J********
PârâtT********* C***
PârâtC***** D* A*** C***
PârâtAdmite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta CML, fostă B, în contradictoriu cu pârâţii MJ, TC şi CAC şi, în consecinţă: 1. Obligă pârâtul M********* J********, prin ministru, să modifice Ordinul nr. 4408/C/28.12.2012, în sensul că modificarea statului de funcţii şi de personal al Judecătoriei Dej, prin transformarea unui post de grefier treapta I în grefier gradul I, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, se realizează începând cu data de 16.03.2012. 2. Obligă pârâta C***** D* A*** C***, prin preşedinte, să modifice Decizia nr. 40/22.01.2013, în sensul în care reîncadrarea reclamantei în cadrul Judecătoriei Dej, în funcţia de grefier gradul I clasa de salarizare 68 gradaţia 5, se realizează începând cu data de 16.03.2012. 3. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a diferenţelor dintre drepturile salariate încasate efectiv şi cele ce i se cuvin în baza celor anterior dispuse, aferente perioadei 16.03.2012-28.12.2012, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, începând cu data scadenţei şi până la data efectivă a plăţii. 4. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a daunelor interese egale cu dobânda legală, calculată asupra sumei constând în diferenţe de drepturi salariale, acordate conform pct. 3, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la C***** D* A*** C***, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică din 27.06.2014.
Hotarare 288/2014 din 27.06.2014amână pronunţarea la 27.06.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.06.2014amână pronunţarea la 20.06.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.06.2014