G*** R******
Recurent ReclamantA************ J******** A F********* P****** C*** - S******** F***** M******** T****
Intimat PârâtA************ F******* P***** M****
Intimat Chemat în garanţieAdmite recursul formulat de reclamanta GR împotriva sentinţei civile nr.703 pronunţată în dosarul nr. 6721/117/2013 al Tribunalului Cluj la 21.01.2014 pe care o modifică în sensul că admite acţiunea şi în consecinţă obligă pârâta/ii să restituie reclamantului/ei suma de 2581 lei cu dobânda legală calculată începând cu data de 29.01.2013 şi până la achitarea integrală a debitului principal. Obligă pârâta/ii să plătească reclamantului/ei suma de 39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de judecata în primă instanţă. Admite cererea de chemare în garanţie şi în consecinţă obligă chemata în garanţie să avanseze pârâtei/lor sumele necesare pentru stingerea acestei datorii. Definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţă publică din 12.10.2015
Hotarare 6087/2015 din 12.10.2015Suspendarea, în temeiul art. 413 NCPC, judecării cauzei ce face obiectul prezentului dosar al Curţii de Apel Cluj, până la pronunţarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în chestiunile cu care a fost sesizată de către Curtea de Apel Cluj, în dosarele nr. 7189/117/2013, 6438/117/2013 ale Tribunalului Cluj şi 1630/84/2013 al Tribunalului Sălaj. Pronunţată în şedinţa publică de la 9 Martie 2015.
Incheiere suspendare din 09.03.2015