F******** D****
InculpatM***** S***** A****
InculpatP** V***** D*****
InculpatC***** R******* P*** P*****
Parte civilăÎn baza art 421 pct 2 lit a Cpp admite apelurile declarate de către inculpaţii FD, PVD şi MSA împotriva sp 267/31 10 2014 a Judecătoriei Zalău pe care o desfiinţează în parte în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor, a duratei termenelor de încercare şi a sumei a cărei confiscare s-a dispus şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului FD, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilată faptelor de corupţie de art.132 din Lg.78/2000 raportat la art.248 VCp de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. Menţine suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit dispoziţiilor art.862 alin.1 Cod penal 1969. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului PVD pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice asimilată faptelor de corupţie prev de art 26 VCp raportat la art 132 din Lg 78/2000 raportat la art 248 VCp de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. Menţine suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit dispoziţiilor art 862 alin 1 Cod penal 1969. Reduce pedeapsa aplicată inculpatei MSA de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilată faptelor de corupţie prev de art.132 din Lg 78/2000 raportat la art 248 VCp. Menţine suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpată, stabilit în condiţiile art 82 alin 1 Cod penal 1969. În baza art 118 alin 1 lit e Cpen confiscă suma de 82.556,24 lei de la inculpatul PVD, sumă dobândită prin săvârşirea faptei şi nerestituită persoanei vătămate. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 3x100 lei onorarii parţiale pentru apărătorii din oficiu ce se vor avansa din FMJ pentru av Stan Vlad, Sabo Sorina şi Sibana Ioana Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.02.2015. PREŞEDINTE, JUDECĂTOR
Hotarare 230/2015 din 12.02.2015AP : 12 februarie 2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.02.2015Amânat la cererea inculpatului pentru angajare apărtor ales. Termen : 2 februarei 2015
Incheiere de sedinta din 12.01.2015