M** D**
Intimat IntimatAdmite cererea formulată de autorităţile judiciare din Franţa cu privire la executarea mandatului european de arestare emis la data de 6 iunie 2014 de către Tribunalul de Mare Instanţă din Besancon – Franţa, doamna Aurelie Meyer, judecător, faţă de persoana solicitată M D şi, în consecinţă: În baza art. 103 alin. 6 din Legea nr.302/2004 rep. şi modif. prin Legea 300/2013, dispune prelungirea măsurii arestării persoanei solicitate M** D** pe o durată pe o durată de 15 zile, începând cu data 12 iulie 2014 şi până la data de 26 iulie 2014 inclusiv, în vederea predării. Constată că persoana solicitată M D a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii conform art.103 alin.5 din Legea 302/2004 rep. şi modif. prin Legea 300/2013. În baza art. 103 alin.6 din Legea nr.302/2004 rep. şi modif. prin Legea 300/2013, dispune predarea persoanei solicitate M D către autorităţile judiciare din Franţa. În baza art.97 alin.2 din Legea nr. 302/2004 şi modif. prin Legea 300/2013, cetăţeanul român este predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei. În baza art.87 din Legea nr. 302/2004 rep. şi modif. prin Legea 300/2013 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin. 1 C.pr.pen. stabileşte onorariu pentru apărător din oficiu, av. Bria-Burciu Janina, suma de 640 lei, ce se va achită din FMJ. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03 iulie 2014, în prezenţa persoanei solicitate.
Hotarare 385/2014 din 03.07.2014În baza art. 101 alin. 5 lit. b din Legea 302/2004 admite propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj de luare a măsurii arestării provizorii în vederea predării a persoanei solicitate MD, în baza semnalării introduse în sistemul de informaţii Schengen şi în consecinţă : Dispune luarea faţă de persoana solicitată MD a măsurii arestării provizorii în vederea predării pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 28 iunie 2014 şi până la data de 12 iulie 2014. Dispune emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată MD. Fixează termen de judecată pentru data de 3 iulie 2014, ora 11:00, în vederea comunicării mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanţă din Besancon – Franţa, însoţit de traducerea în limba română. Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la pronunţare cu persoana solicitată şi de la comunicare cu Ministerul Public. Pronunţată azi, în şedinţa publică din data de 28 iunie 2014, în prezenţa persoanei solicitate. PREŞEDINTE M.Şortan Pt. conformitate, GREFIER
Hotarare intermediara 5/HI din 28.06.2014