S********* S*********** D** I********* T****
ApelantL***** T******* "****** M****** T****
IntimatC******** L*** T****
IntimatP******* L*** T****
IntimatAdmite apelul declarat de reclam. SSITurda în numele membrilor de sindicat împotriva sentinţei civile nr. 1692 din 17.02.2014 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar 8949/117/2013 pe care o schimbă în parte, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul SSI Turda în numele membrilor de sindicat şi în consecinţă obligă pe pârâtul Lic. T JM Turda la plata sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare în procent de 10 % din salariul de bază pentru membrii de sindicat KM, NM, JE şi respectiv în procent de 10 % pentru membrii de sindicat NEE, IG, SZJ, sume actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data plăţii efective, drepturile urmând a se acorda pentru perioada de la 01.07.2010 şi până la data prezentei sume actualizate cu rata inflaţiei. Obligă pe pârâţii CL şi PMun. Turda la alocarea sumelor necesare pentru plata sporului susmenţionat. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei care nu contravin prezentei decizii. Decizia este definitivă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 9 martie 2015.
Hotarare 394/2015 din 09.03.2015AP. 09.03.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.03.2015AP 02.03.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2015revenire adresă
Incheiere de sedinta din 26.01.2015adrese
Incheiere de sedinta din 08.12.2014adresă
Incheiere de sedinta din 17.11.2014