S********* S*********** D** I********* T****
Apelant ReclamantS***** G********* M***********
Intimat PârâtC******** L**** M***********
Intimat PârâtP******* L********** M***********
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de reclamantul S.S.Î. Turda în numele membrilor de sindicat M.M. şi B.A.A împotriva sentinţei civile nr. 1928 din 24.02.2014 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 9211/117/2013 pe care o schimbă în parte în sensul că: Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul S.S.Î. Turda în numele membrilor de sindicat menţionaţi anterior în contradictoriu cu pârâţii Ş. G. Moldoveneşti, C.L. al c. Moldoveneşti şi P. c. Moldoveneşti. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 01.02.2010-30.06.2010 şi, în consecinţă, respinge ca prescrisă cererea formulată în numele membrilor de sindicat menţionaţi anterior de acordare a sumelor compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase, în cuantum de 15% din salariul de bază. Obligă pârâta Ş.G. Moldoveneşti să plătească membrilor de sindicat M.M. şi B.A.A. sumele compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase, în cuantum de 15% din salariul de bază, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii, în raport de activitatea efectiv desfăşurată în cadrul unităţii şcolare pârâte în perioada 01.07.2010 - 04.11.2014. Obligă pârâţii C.L. al c. Moldoveneşti şi P. c. Moldoveneşti să aloce unităţii de învăţământ fondurile necesare plăţii sumelor compensatorii menţionate. Păstrează dispoziţia de respingere a acţiunii formulate de reclamantul S.S.Î. Turda în numele membrilor de sindicat V.P., A.I., V.E., B.A.A., B.E. şi O.I. având ca obiect plata sumelor compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiţii nocive şi penibile, în cuantum de 10% din salariul de bază . Definitivă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din data de 04.11.2014.
Hotarare 1059/2014 din 04.11.2014Repus pe rol T: 04.11.2014.
Incheiere de sedinta din 07.10.2014Amână pronunţarea pentru data de 07.10.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2014pentru suplimentarea probaţiunii.
Incheiere de sedinta din 24.06.2014