C********* C***** C*******
ReclamantŞ***** G********* G**** C******
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să plătescă reclamantei daune moratorii sub forma dobânzii legale pentru sumele datorate în baza următoarelor titluri executorii: sentinţa civilă nr. 399/15.03.2010 pronunţată de Tribunalul Argeş şi sentinţa civilă nr. 565/30.03.2011 pronunţată de Tribunalul Argeş, de la data de 04.03.2012 şi până la data plăţii integrale a creanţelor datorate. Executorie provizoiriu de drept. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10.11.2015, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Hotarare 2345/2015 din 10.11.2015Emite adresă pârâtei Ş***** G********* G**** C****** cu menţiunea de a indica dacă titlurile indicate prin cererea de chemare în judecată, au fost puse în executare , dacă în baza acestora i s-au achitat reclamantei anumite sume de bani, iar în caz afirmativ, să indicaţi cuantumul acestora. Amână judecarea cauzei la 10.11.2015. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2015,la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 29.09.2015