Dosar 1140/109/2015 din 09.03.2015

despăgubire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1140/109/2015
Data dosar:
09.03.2015
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Obiect:
despăgubire
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.06.2021 la ora 09:00

    Complet: C6-LM-FOND
  • Respinge cererea

    Ia act de renunţarea reclamantului la judecată în contradictoriu cu pârâtul Tiţu Cosmin. Admite excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta Intero Integrity Services SRL(fostă A.Hak Industrial Services SRL) în ce priveşte cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata alocaţiei de cazare şi masă, aferentă perioadei 17.11.2008-29.11.2010, conform lit.L alin.3 şi 4 din CIM din 11.12.2008 înregistrat la ITM, în raport de sentinţa civilă nr.1652/15.11.2016 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosar nr.8084/109/2013, schimbată în parte prin decizia civilă nr.1697/23.05.2018 a Curţii de Apel Piteşti şi în consecinţă respinge cererea cu privire la aceste pretenţii. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la pretenţiile anterioare datei de 12.05.2012, solicitate prin cererea modificatoare depusă în data de 12.05.2015(pct.I.3, pct.II.8) şi în consecinţă respinge cererea reclamantului cu privire la aceste pretenţii ca fiind prescrisă pentru perioada menţionată. Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri pentru fapte de discriminare, hărţuire şi vătămare a demnităţii muncii, invocată de pârâta. Respinge excepţia tardivităţii formulării cererii privind obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare pentru perioada octombrie-noiembrie 2013. Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă în raport de sentinţa civilă nr.684/24.03.2015 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosar nr.23/109/2014, definitivă prin decizia civilă nr.2093/17.10.2016 a Curţii de Apel Piteşti precum şi în raport de decizia civilă nr.319/16.02.2016 şi nr. 1041/26.04.2016 ambele pronunţate de Curtea de Apel Piteşti în dosar nr.694/46/2015. Respinge în rest acţiunea, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată, astăzi, 29.06.2021.

    Hotarare 3473/2021 din 29.06.2021
  • Sedinta din data de 15.06.2021 la ora 11:30

    Complet: C6-LM-FOND
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea asupra cauzei la data de 29 iunie 2021, în conditiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ. Cu apel odată cu fondul. Pronuntată azi, 15.06.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2021
  • Sedinta din data de 18.05.2021 la ora 11:15

    Complet: C6-LM-FOND
  • Amână cauza

    Amână judecata la data de 15 iunie 2021, pentru a se asculta înregistrarea audio a şedinţei de judecată din data de 08.09.2020. Se citează pârâtul Tiţu Cosmin. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 mai 2021, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale

    Incheiere de sedinta din 18.05.2021
  • Sedinta din data de 20.04.2021 la ora 09:00

    Complet: C6-LM-FOND
  • Încheiere

    În baza art. 123 alin. 3 din HCSM nr. 1375/2015, având în vedere decesul doamnei asistent judiciar Diana Rosemarie Radu, repune cauza pe rol la data de 18.05.2021. Se vor cita părţile. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată azi, 20.04.2021.

    Incheiere de sedinta din 20.04.2021
  • Sedinta din data de 06.04.2021 la ora 11:30

    Complet: C6-LM-FOND
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea asupra cauzei la data de 20.04.2021.Cu apel odată cu fondul.Pronuntată azi, 06.04.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2021
  • Sedinta din data de 15.12.2020 la ora 10:00

    Complet: C6-LM-FOND
  • Amână cauza

    Ia act de precizarea reclamantului în sensul că renunţă la judecata în contradictoriu cu pârâtul T*** C***** şi nu mai are pretenţii de la acest pârât. Uneşte cu fondul excepţiile invocate de pârâtă, apreciind că pentru soluţionarea acestora este necesară administrarea de probe. Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri solicitată, iar pentru pârâtă şi proba cu interogatoriul reclamantului, motiv pentru care îi pune în vedere acestuia să se prezinte personal la termenul următor, în vederea administrării probei, societatea pârâtă urmând să pregătească interogatoriul. De asemenea, încuviinţează pentru pârâtă şi proba testimonială cu 1 martor, pe teza probatorie indicată şi îi pune în vedere apărătorului acesteia ca în termen de 5 zile să depună la dosar lista cu numele şi domiciliul martorului ce urmează a fi audiat. Pune în vedere apărătorului pârâtei SC INTERO INTEGRITY SERVICES SRL să depună la dosar toate actele adiţionale la contractul individual de muncă încheiate între părţi, Regulamentul Intern aferent anului 2009, foile de pontaj pentru perioada octombrie-noiembrie 2013, precum şi statele de plată aferente aceleiaşi perioade. Ia act de precizarea apărătorului societăţii pârâte SC INTERO INTEGRITY SERVICES SRL, în sensul că la nivelul societăţii nu există un contract colectiv de muncă. Amână judecata la data de 06 aprilie 2021. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 decembrie 2020, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

    Incheiere de sedinta din 15.12.2020
  • Sedinta din data de 08.09.2020 la ora 10:10

    Complet: C6-LM-FOND
  • Amână cauza

    Repune cauza pe rol, având în vedere toate precizările verbale ale reclamantului de la acest termen de judecată şi ia act că reclamantul nu mai înţelege să se folosească de înscrisurile în limbă străină depuse la dosar în susţinerea cererii. Pune în vedere reclamantului să depună în scris precizare în sensul că înţelege să renunţe a se judeca în contradictoriu şi cu pârâtul T*** C*****, cerere pe care să o semneze, în vederea comunicării, precum şi să depună copie de pe cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr. 8084/109/2013. Prorogă discuţia cu privire la excepţiile invocate de pârâta SC INTERO INTEGRITY SERVICES SRL, motiv pentru care dispune citarea acesteia cu menţiunea de e preciza dacă înţelege să mai insiste în susţinerea excepţiilor. Apreciază necesară ataşarea dosarului nr. 8084/109/2013 al Tribunalului Argeş, motiv pentru care se emite adresă către Serviciul Arhivă, cu această menţiune. Amână judecata la data de 15 decembrie 2020. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08 septembrie 2020, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

    Incheiere de sedinta din 08.09.2020
  • Sedinta din data de 28.04.2020 la ora 09:00

    Complet: C6-LM-FOND
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în baza art.63 alin.11 din Decretul Preşedintelui României nr.240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

  • Sedinta din data de 04.02.2020 la ora 09:00

    Complet: C6-LM-FOND
  • Amână cauza

    Amână judecata la data de 28 aprilie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04 februarie 2020, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

    Incheiere de sedinta din 04.02.2020
  • Sedinta din data de 17.12.2019 la ora 09:00

    Complet: C6-LM-FOND
  • Amână cauza

    Termen preschimbat

  • Sedinta din data de 03.12.2019 la ora 09:00

    Complet: C6-LM-FOND
  • Amână cauza

    În baza art. 153 C.pr.civ., amână judecata la data de 04 februarie 2020 şi dispune a se cita pârâţii şi expertul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în vederea discutării în condiţii de contradictorialitate a cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamant. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03 decembrie 2019, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

    Incheiere de sedinta din 03.12.2019
  • Sedinta din data de 16.10.2019 la ora 09:00

    Complet: Camera Consiliu
  • Încheiere

    Admite cererea. Dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit iniţial, pentru data de 03.12.2019, ora 09.00, C6 LM, termen pentru care se citează părţile. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 16.10.2019.

    Incheierefinalacameraconsiliu din 16.10.2019
  • Sedinta din data de 18.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C6-LM-FOND
  • 242 NCPC/155-1 CPC

    În temeiul art. 242 NCPC suspendă judecata cauzei pentru neîndeplinirea integrală a obligaţiilor puse în sarcina reclamantului ptin încheierea de şedinţă din 23.04.2019. Cu recurs cât timp durează suspendarea, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 18.06.2019.

    Incheiere suspendare din 18.06.2019
  • Sedinta din data de 08.05.2019 la ora 09:00

    Complet: Camera Consiliu
  • Încheiere

    Respinge cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de reclamant.Fără cale de atac. Pronunţată azi, 08.05.2019.

    Incheiere de sedinta din 08.05.2019
  • Sedinta din data de 23.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C6-LM-FOND
  • Amână cauza

    Constată că cererea formulată de reclamant la data de 23.07.2018, prin care acesta a solicitat obligarea societăţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata dosarului nr. 8084/109/2013,este tardiv formulată. Ia act că reclamantul renunţă la solicitarea privind conexarea prezentei cauzei cu dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar dovezi privind soluţionarea definitivă a dosarelor nr. 177/109/2015 şi nr. 8084/109/2013, precum şi copie de pe cererile de chemare în judecată formulate în aceste dosare. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar precizări scrise, prin care să arate în mod concret care sunt pretenţiile pe care le formulează în contradictoriu cu fiecare dintre pârâţii chemaţi în judecată, raportat la cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată iniţial; să precizeze concret faptele discriminatorii şi datele de săvârşire ale acestora. De asemenea, să precizeze care este cuantumul daunelor materiale şi al daunelor morale solicitate, ce reprezintă acestea, precum şi să indice perioadele pentru care le solicită; cu privire la indemnizaţia de neconcurenţă să indice suma concretă, perioada pentru care o solicită şi temeiul de drept în baza căruia o solicită. De asemenea, pune în vedere reclamantului să depună la dosar toate actele depuse în limbă străină, de care înţelege să se folosească pentru soluţionarea cauzei, traduse în limba română de un traducător autorizat. Dispune ataşarea dosarului nr. 177/109/2015 al Tribunalului Argeş. Amână judecata la data de 18 iunie 2019. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 aprilie 2019, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

    Incheiere de sedinta din 23.04.2019
  • Sedinta din data de 09.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C6-LM-FOND
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei formulată de reclamant şi acordă termen la data de 23 aprilie 2019, termen până la care pârâţii prin apărător, vor lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de reclamant. Se citează reclamantul. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 aprilie 2019, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

    Incheiere de sedinta din 09.04.2019
  • Sedinta din data de 03.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C5-LM-FOND
  • Amână cauza

    Având în vedere aspectele arătate de grefierul de şedinţă costată că instanţa investită să judece prezenta cauză este Completul C6 LM, ce a fixat termen de judecată la data de 09.04.2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Aprilie 2019.

    Incheiere de sedinta din 03.04.2019
  • Sedinta din data de 23.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C5-LM-FOND
  • Amână cauza

    Acordă termen de control la data 03.04.2019. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Ianuarie 2019.

    Incheiere de sedinta din 23.01.2019
  • Sedinta din data de 25.01.2017 la ora 09:00

    Complet: C5-LM-FOND
  • 413 NCPC/244 CPC

    Respinge cererea de repunere pe rol. Menţine măsura suspendării judecăţii. Cu apel o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 ianuarie 2017, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

    Incheiere suspendare din 25.01.2017
  • Sedinta din data de 09.12.2015 la ora 09:00

    Complet: C5-LM-FOND
  • 413 NCPC/244 CPC

    În temeiul art. 413 alin. 1, pct.1 Noul C.pr.civ., suspendă judecarea cauzei până soluţionarea definitivă a dosarelor nr.8084/109/2013 şi nr. 177/109/2015 ale Tribunalului Argeş. Cu recurs cât timp durează suspendarea, cererea de recurs depunându-se la Tribunalul Arges. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.12.2014.

    Incheiere suspendare din 09.12.2015
  • Sedinta din data de 14.10.2015 la ora 09:00

    Complet: C5-LM-FOND
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea formulată de apărătorul pârâţilor şi acordă un nou termen de judecată pentru a da posibilitate reclamantului să înainteze către pârâţi toate înscrisurile depuse la dosar, cererea precizatoare, răspunsul la întâmpinare. Pune în vedere reclamantului să înainteze înscrisurile, pe adresa de email a pârâtei persoană juridică, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei prevăzută de dispoziţiile art. 242 alin.1 NCPC.. Amână judecarea cauzei la 09 decembrie 2015, cu acordul părţilor. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Octombrie 2015, la Tribunalul Argeş- Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale

    Incheiere de sedinta din 14.10.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD