S****** E****
ReclamantA************ F******* P***** M****
Chemat în garanţieD*************** P*** A****************
PârâtAdmite sesizarea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dosarul nr. 319/118/2015 pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 17.04.2015 privind completare număr sentinţă civilă, ca fiind „696”. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale sentinţei.
Incheiere indreptare eroare materiala 184/2015 din 15.05.2015HOT/Respinge excepţia inadmisibilităţii. Admite acţiunea formulată de reclamantul S****** E**** în contradictoriu cu pârâta DGRFP Galaţi – AJFP Constanţa – SFP Medgidia. Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3.387 lei achitată cu titlu de taxă de poluare şi dobânda legală în materie fiscală aferentă sumei, pentru perioada cuprinsă între data împlinirii termenului prevăzut de art. 70 din OG 92/2003 şi data restituirii efective, respectiv dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000 de la data plăţii până la abrogarea acestui act normativ, iar de la această dată, dobânda legală potrivit OG nr. 13/2011, până în ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 70 din OG 92/2003. Admite cererea de chemare în garanţie a AFM. Obligă chemata în garanţie la plata către pârâtă a sumei de 3.387 lei achitată cu titlu de taxă de poluare şi dobânda legală în materie fiscală aferentă sumei, pentru perioada cuprinsă între data împlinirii termenului prevăzut de art. 70 din OG 92/2003 şi data restituirii efective, respectiv dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000 de la data plăţii până la abrogarea acestui act normativ, iar de la această dată, dobânda legală potrivit OG nr. 13/2011, până în ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 70 din OG 92/2003. Obligă pârâta la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Hotarare 696/2015 din 17.04.2015