Dosar 439/118/2015 din 28.01.2015

contestaţie decizie de concediere Definitivă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 439/118/2015
Data dosar:
28.01.2015
Instanta:
Tribunalul Constanța
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere Definitivă
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.10.2015 la ora 08:30

    Complet: L.M.2
  • Admite cererea

    Hotarare Admite acţiunea. Dispune anularea deciziei nr.877/29.12.2014 de încetare a contractului individual de munca al reclamantei, emisă de SC Leonardo Calzature&Pelletterie SA. Dispune reintegrarea reclamantei pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziei de concediere. Obliga parata să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, începând cu data de 29.12.2014 şi până la data efectivei reintegrări. Obligă parata la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 1000 lei, în favoarea reclamantei. Executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţata in şedinţa publica azi, 16.10.2014.

    Hotarare 2690/2015 din 16.10.2015
  • Sedinta din data de 02.10.2015 la ora 08:30

    Complet: L.M.2
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea pe 16.10.2015

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.10.2015
  • Sedinta din data de 18.09.2015 la ora 08:30

    Complet: L.M.2
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea pe 2.10.2015

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2015
  • Sedinta din data de 10.07.2015 la ora 08:30

    Complet: L.M.V.2
  • Amână cauza

    lipsă relaţii

    Incheiere de sedinta din 10.07.2015
  • Sedinta din data de 29.05.2015 la ora 08:30

    Complet: L.M.2
  • Amână cauza

    Pentru a se raspunde la interogatoriu

    Incheiere de sedinta din 29.05.2015
  • Sedinta din data de 17.04.2015 la ora 08:30

    Complet: L.M.2
  • Amână cauza

    Pentru depunere acte.

    Incheiere de sedinta din 17.04.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD