S********* C******* R********** A********* R*****
ContestatorU************ D** P******
IntimatAdmite în parte contestaţia. Dispune anularea deciziei nr.849/13.10.2015, emisă de intimata. Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu valoarea salariilor şi a celorlalte drepturi de care a fost lipsită, pe perioada 13.10.2015-11.04.2016. Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 1300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi,26.04.2016.
Hotarare 1010/2016 din 26.04.2016Amână pronunţarea la data de 26.04.2016, pentru deliberări. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.04.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2016Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, iar pentru contestatoare şi proba cu interogatoriul intimatei, sens în care dispune emiterea unei adrese către intimată, pentru a înainta instanţei înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei contestate în prezenta acţiune, copia cererii formulate de contestatoare în faţa Universităţii din Piteşti, sub nr. 9678/06.07.2015 şi se comunică intimatei interogatoriul formulat de contestatoare, pentru a răspunde pentru următorul termen de judecată. Amână judecata la data de 12.04.2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 martie 2016, la Tribunalul Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 01.03.2016Respinge ca nedovedită cererea de amânare a cauzei, formulată de intimată. Amână judecata la data de 01.03.2016, pentru când se comunică intimatei completarea cererii de chemare în judecată şi încheierea din data de 07.01.2016 pronunţată de Secţia Penală a Tribunalului Argeş în dosarul nr. 4098/109/2014. Prorogă la termenul următor discutarea probelor, după comunicarea actelor către intimată. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 februarie 2016, la Tribunalul Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 02.02.2016