G**** V***** C*******
InculpatÎn temeiul art. 374 alin.1,2 C.penal cu aplic. art.35 alin.1 C.penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Ghita Victor Cristian la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, prin sisteme informatice, în formă continuată. În temeiul art.66 alin.1 lit.a, b, f C.pen , interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a fi tutore sau curator, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art.65 alin.1 C.penal interzice inculpatului, drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit a, b, f Cod penal, ca pedeapsă accesorie respectiv de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de a fi tutore sau curator, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului În baza art. 92 Cod penal fixează termen de supraveghere de 3 ani pentru inculpat. În baza art. 93 alin. 1 lit.a-e şi alin. 2 lit. b şi c din Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere si obligatii: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arges, la datele fixate de această instituţie; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; -să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală psihologică la o instituţie stabilită de consilierul de probaţiune , conform disp. art.54 alin.1 din Legea nr.253/2013; În baza art. 93 alin.3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primariei Municipiului Pitesti sau la Directia de Sanatate Publica- Muncipiul Pitesti, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin.4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 112 alin. 1 lit. b,f Cod penal, dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri folosite de către inculpatul Ghita Victor Cristian, la săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, bunuri aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Arges, conform procesului verbal din 27.10.2015: router marca TP Link de culoare alba si telefon mobil marca Samsung Google cu seria IMEI 351565/05/452401/9 introdus intr-un plic de hartie de culaore maro, sigilat cu sigiliul MI nr. 15140, hard disk marca Seagate, cu seria 9 QE21C9X de capacitate 250 GB, introdus intr-un plic de hartie de culoare maro, sigilat cu sigiliul MI nr.15140, hard disk marca Western Digital cu seria WMAEK3078127, de capacitate 120 GB, precum si mediul de stocare marca Kingston seria 50026B7234002FDA, de capacitate 120 GB, introdus intr-un plic de hartie de culoare maro, sigilat cu sigiliul Mi nr.15140, unitate centrala de culoare negru cu gri, cu inscriptia Autec introdusa intr-un sac de culoare neagra, sigilat cu sigiliul MI nr.15140 În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 3100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.12.2015 la Tribunalul Argeş - Secţia penală.
Hotarare 1240/2015 din 17.12.2015În baza art 346 alin 2 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr 99D/P/2013 privind pe inculpatul G**** V***** C*******, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă în formă continuată prev şi ped de art 374 alin 1 şi 2 C.p. cu aplic art 35 alin 1 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G**** V***** C******* şi fixează termen la 17.12.2015 pentru când se va cita inculpatul . Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocat oficiu Popescu Simona în cuantum de 65 lei conform împuternicirii avocaţiale nr 3846/28.10.2015 se achită din fondurile MJ. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19 Noiembrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 19.11.2015