E******* S** - R****** D* A************ V***** M*****
ContestatorA****** N******** D* A*********** F****** - D******* G******* R******** A F********* P****** P*******
IntimatAdmite acţiunea. Anulează Decizia nr. 732/20.10.2015 emisă de pârâtă. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei 1500 lei cheltuieli de judecată. Respinge cererea de majorare a onorariului de expert. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Septembrie 2017, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 1155/2017 din 15.09.2017Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de contestatoare, prin apărător ales, pentru studiul raportului de expertiză în specialitatea contabilitate, care i-a fost comunicat la acest termen de judecată. Se comunică pârâtei un exemplar al raportului de expertiză contabilă, în vederea studierii şi formulării eventualelor obiecţiuni. Pune în vedere părţilor să formuleze şi să depună, în scris, până la următorul termen de judecată, eventualele obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă. Proroga, la termenul următor, discutarea cererii doamnei expert Enache Eugenia de majorare a onorariului provizoriu de expert cu suma de 500 lei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15 septembrie 2017, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 mai 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă - Complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 26.05.2017Revine cu adresă către expert, cu menţiunea de a cita părţile, precum şi pe expertul consilier Ionescu Adrian propus de contestatoare, conform disp. art. 335 NCpc şi de a efectua şi a depune raportul de expertiză cu obiectivele arătate, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru părţi, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată, conform art. 336 NCpc. Amână judecarea cauzei şi acordarea un nou termen de judecată la data de 26 mai 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform disp. art. 229 alin. 1 NCpc. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 Aprilie 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 07.04.2017În temeiul art. 330 alin. 5 CPC, încuviinţează participarea la efectuarea expertizei a expertului consilier Ionescu Adrian propus de contestatoare. Se va reveni cu adresă către expert, cu menţiunea de a cita părţile, precum şi pe expertul consilier Ionescu Adrian propus de contestatoare, conform disp. art. 335 NCpc şi de a efectua şi a depune raportul de expertiză cu obiectivele arătate, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru părţi, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată, conform art. 336 NCpc. Amânarea judecării cauzei şi acordarea un nou termen de judecată la data de 07 aprilie 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 24.02.2017Înlocuirea doamnei expert Stroe Andrada Catinca cu doamna expert Enache Eugenia, nr. 32 pe lista experţilor emisă de Biroul Local De Expertize în specialitatea contabilitate. Transferarea onorariului provizoriu de expert către doamna expert Enache Eugenia. 1. Emiterea adresei către noul expert pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost desemnat să efectueze expertiza în cauză, cu menţiunea de a cita părţile, conform disp. art. 335 NCpc şi de a efectua şi a depune raportul de expertiză, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru părţi, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată, conform art. 336 NCpc, cu obiectivele încuviinţate contestatoarei, respectiv 1. Daca din evidentele organului fiscal, rezulta ca impozitele datorate bugetului general, au fost achitate la timp, în termenul prevăzut de lege; 2. Daca obiectul deciziei atacate îl constituie doar plata penalităţilor de întârziere si dobânzilor calculate la Declaraţiile 100 pe care societatea reclamantă a înţeles sa le depună la organul fiscal, începând cu 29.01.2015 si pana la 02.02.2015 3. Daca organul fiscal înţelege sa emită decizia atacata pentru aceasta perioada, 4. Daca reclamanta, compania noastră, si-a îndeplinit obligaţia la timp, a înţeles sa depună in termen Declaraţiile 100, daca a achitat la termen impozitele datorate 5. Daca s-a constatat ulterior ca încadrarea impozitului a fost realizat eronat, iar reclamanta, ulterior a în?eles sa rectifice greşeala realizata, 6. Daca ca urmare a depunerii declaraţiilor rectificate organul fiscal a în?eles sa calculeze dobânzi si penalităţi de întârziere, deşi noi realizasem anterior plăţile celor doua categorii de impozite 7. Daca consideram corect, temeinic şi legal calculul dobânzilor si penalităţilor de întârziere, ca urmare a depunerii rectificativelor, atât timp cat unitatea noastră, anterior a achitat la timp impozitele, 8. Daca am înregistrat şi depus in termen la organul fiscal a Declaraţiilor in conformitate cu obligaţiile fiscale, respectiv: Iniţial, in conformitate cu Declaraţia 100 impozitul declarat pentru perioada 01.01.2012 - 30.06.2012, era încadrat ca obligaţie bugetara la „impozit pe venituri din activităţi desfăşurate in baza contactelor încheiate potrivit Codului civil precum si a contractelor de agent”; ulterior conform procedurii fiscale am formulat ca urmare a rectificării Declaraţia 710 unde am anulat impozitul declarat iniţial, astfel încât acesta să fie pe zero şi am depus Declaraţia 100 cu încadrare corectă la „impozit pe venituri din alte surse”; în perioada 01.07.2012 până la 30.11.2014 a fost schimbată legislaţia fiscală şi impozitul datorat a fost declarat în mod corect pe Declaraţia 112 rectificativă, iar în acest sens, pentru a îndreptat greşeala materială realizată, pentru perioada 01.07.2012 până la 30.11.2014 a fost depusă Declaraţia 112 rectificativă şi s-a depus Declaraţia 100 u încadrare corectă la „impozit pe venituri din alte surse”. Emiterea adresei către Biroul Local De Expertize pentru a se comunica înlocuirea doamnei expert Stroe Andrada Catinca cu doamna expert Enache Eugenia în vederea transferării onorariului provizoriu de expert către aceasta. Amânarea judecării cauzei şi acordarea un nou termen de judecată la data de 24 februarie 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 ianuarie 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 06.01.2017Revine cu adresă către doamna expert desemnată în cauză Stroe Andrada Catrina, cu menţiunea de a cita părţile, conform disp. art. 335 NCpc şi de a efectua şi a depune raportul de expertiză cu obiectivele comunicate, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru părţi, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată, conform art. 336 NCpc. Amână judecarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză şi acordă termen la data de 06 ianuarie 2017, la solicitarea apărătorului contestatoarei, avocat Laurenţiu Iana, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 229 alin. 1 NCpc. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2016, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal
Incheiere de sedinta din 18.11.2016Se emite adresă către experta Stroe Andrada Catrina pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost desemnată să efectueze expertiza în cauză, cu menţiunea de a cita părţile, conform disp. art. 335 NCpc şi de a efectua şi a depune raportul de expertiză cu obiectivele aflate la filele 121 şi 122 dosar, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru părţi, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată, conform art. 336 NCpc. Se emite adresă către Biroul Local De Expertize pentru a se comunica desemnarea ca expert în prezenta cauză, a doamnei Stroe Andrada Catrina. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 18 noiembrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 229 alin. 1 NCpc. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 octombrie 2016, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 14.10.2016Ia act de depunerea obiectivelor expertizei propuse de contestatoare, apreciază că se impune amânarea judecării cauzei pentru a se da posibilitatea intimatei să ia cunoştinţă de acestea, urmând a fi discutate în contradictoriu la următorul termen de judecată. Din nou pune în vedere contestatoarei să consemneze onorariul de expert şi să depună la dosar dovada. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14 octombrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 septembrie 2016, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 16.09.2016Încuviinţează pentru contestatoare proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea contabilitate. Pune în vedere contestatoarei, prin apărător ales, să depună obiectivele expertizei în scris. Fixează onorariu provizoriu de expert în cuantum de 1500 lei, în sarcina contestatoarei. Pune în vedere contestatoarei să consemneze onorariul şi să depună la dosar dovada, în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei, sub sancţiunea decăderii. Desemnează, prin tragere la sorţi, de pe lista comunicată de Biroul Local De Expertize, în conformitate cu disp. art. 331 alin. 1 NCpc, pe doamna expert Stroe Andrada Catrina, numărul 100 pe listă, pentru a efectua expertiza tehnică judiciară în specialitatea contabilitate. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16 septembrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 iunie 2016, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 10.06.2016Încuviin?ează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul contestatorului. Revine cu adresă către intimată să depună toate înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei atacate, inclusiv declaraţiile 710 şi 112. Amână judecarea cauzei pentru lipsa tuturor înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei atacate de către contestator şi acordă termen la data de 10 iunie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 mai 2016, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 06.05.2016Emite adresă către intimată A****** N******** D* A*********** F****** - D******* G******* R******** A F********* P****** P******* cu menţiunea de a depună toate înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei atacate de către contestator – Decizia nr 732/20.10.2015. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06 mai 2016 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 martie 2016, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 18.03.2016Încuviinţează, pentru părţi, proba cu înscrisuri. Pune în vedere acestora să depună toate înscrisurile, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru comunicare, pe care le deţin şi care au legătură cu obiectul pricinii. Prorogă discutarea admisibilităţii expertizei tehnice judiciare în specialitate contabilitate, solicitată de contestator, după administrarea probei cu înscrisuri. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data 18 martie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2016, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă - Complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 12.02.2016