Dosar 5051/118/2015 din 28.07.2015

pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5051/118/2015
Data dosar:
28.07.2015
Instanta:
Tribunalul Constanța
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
pretentii
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.11.2015 la ora 12:00

    Complet: CA6
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L. în contradictoriu cu pârâta SC MB KESSY SRL. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5959,91 lei reprezentând contravaloarea prestaţiilor de salubrizare în perioada mai 2014, octombrie-decembrie 2014; 21303,29 lei penalităţi de întârziere calculate de la data scadenţei până la data de 20.07.2015 şi penalităţi de întârziere de 1% pe zi de întârziere, în continuare de la data de 21.07.2015 şi până la data achitării debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 572 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs ce se va depune la Tribunalul Constanţa în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 12.11.2015.

    Hotarare 1514/2015 din 12.11.2015
  • Sedinta din data de 30.10.2015 la ora 08:30

    Complet: CA6
  • Amână cauza

    amână pronunţarea-12.11.2015

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD