B***** M******
ContestatorD******* G******* R******** A F********* P****** P*******
IntimatRespinge cererea.Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11 ianuarie 2016, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere finala dezinvestire din 11.01.2016Stabileşte cauţiune în cuantum de 5% din cuantumul sumei contestate, prevăzută în actul administrativ a cărui aplicare se solicită a fi suspendată, şi îi pune în vedere contestatarei, să facă dovada consemnării acesteia şi să depună decizia nr. 112998/29.05.2015 a cărei executare se solicită a fi suspendată, până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 11 ianuarie 2016, la cererea reclamantei, pentru când se citează contestatara. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 decembrie 2015, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 14.12.2015