G**** I****
ContestatorD******** L******* S** B*************** P******
IntimatDosar nr. 5243/109/2015 HOTĂRÂRE 18.04.2016 Admite în parte contestaţia. Anulează decizia nr.4753 din 20.10.2015 emisă de intimată şi dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii. Obligă intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.04.2016.
Hotarare 869/2016 din 18.04.2016Dosar nr. 5243/109/2015 ÎNCHEIERE 11.04.2016 Amană pronunţarea la data de 18.04.2016. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.04.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2016Amâna cauza la 11.04.2016 ora 11.00 pentru când se vor cita martorii propuşi de contestator Mincu Bogdan si Turlea Mirel la adresa indicata de contestator. Părţile au termen în cunoştinţă . Pronunţată în şedinţa publică de la 14.03.2016, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 14.03.2016Respinge ca neîntemeiată excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocată de intimată. Încuviinţează pentru contestator proba cu înscrisuri si proba cu 2 martori pe teza probatorie arătată, iar pentru intimată proba cu înscrisuri si proba video. Dispune ca pana la administrarea probei video sa fie desprins CD-ul depus de intimata la dosar (fila 12) si sa fie predat spre păstrare grefei instanţei întocmindu-se proces verbal si procedându-se la renumerotarea dosarului. Din oficiu instanţa va solicita intimatei să depună la dosar şi alte înscrisuri respectiv acte din care să reiasă dacă reclamantul a mai fost anterior sancţionat disciplinar, de asemenea, sa lămurească instanţa în scris dacă rola de cablu electric a fost sau nu sustrasă de contestator. Pune în vedere contestatorului sa depună la dosar dovada împuternicirii date pentru semnarea acţiunii, sub sancţiunea anulării acesteia, precum şi precizare în scris cu privire la cuantumul despăgubirilor morale solicitate şi la daunele morale pretins a fi fost cauzate. Pune în vedere contestatorului prin apărător sa depună la dosarul lista cu numele si adresa martorilor în termen de 5 zile în vederea citării acestora sau sa prezinte martorii necitaţi la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 14.03.2016 pentru cand părţile au termen în cunoştinţă . Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Februarie 2016, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 15.02.2016