M**** R*****
InculpatRespinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul M**** R***** ca nefondată. În baza art. 2 al. 1 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 41 al.1 C.P condamnă pe inculpatul: M**** R*****, fiul lui Vasile şi Iuliana, născut la data de 11.01.1992 în Constanţa, domiciliat în Constanţa, str. Aleea Căprioarei nr.2, BL.17 C, SC.A, ET.2, AP.11, Jud. Constanţa, CNP 192011134124, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f, k Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În baza art. 2 al.1 şi 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 al.1 Cod penal condamnă pe inculpatul M**** R***** la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f, k Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. În baza art. 16 alin.1 din Legea nr.194/2011 aplic.art.41 al.1 Cod penal condamnă pe inculpatul M**** R***** la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile Legii nr.194/2011 În baza art.38 alin.1 Cod penal raportat la art.39 lit. b Cod penal şi art. 45 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare la care se adaugă un spor de o treime din suma celorlalte pedepse aplicate, respectiv de 10 (zece) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 10 (zece) luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f, k Cod penal. În baza art. 96 Cod penal dispune revocarea pedepsei de 1 an şi 7 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 150/02.04.2012 pronunţată în dosarul 1788/118/2012 de Tribunalul Constanţa, pedeapsă pe care o va executa alăturat de pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta. În final, inculpatul M**** R***** execută pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 5 (cinci) luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f, k Cod penal. În baza art. 65 Cod penal interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f, k Cod penal. În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 72 deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu de la 22.12.2014 până la data de 11.06.2015. Conform art.7 alin.(1) din Lg. nr.76/2008, se vor preleva de la inculpat probe biologice. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la sumei de 8.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de comunicare. Pronunţată astăzi în şedinţă publică, azi 24.02.2016.
Hotarare 85/2016 din 24.02.2016AMÂNĂ CAUZA LA 27.01.2016
Incheiere de sedinta din 16.12.2015În baza art. 241 alin. 1 lit. a Cod procedură penală constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar, prevăzută de art. art. 202 alin. 4 lit.b Cod procedură penală, luată faţă de inculpatul M**** R*****. Dispune comunicarea încheierii inculpatului şi tuturor instituţiilor cu atribuţii în executarea măsurii. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.11.2015.
Incheiere de sedinta din 25.11.2015TERMEN LA 25.11.2015 PT.LIPSĂ MARTORI
Incheiere de sedinta din 04.11.2015TERMEN LA 04.11.2015 PT.AUDIERE MARTORI
Incheiere de sedinta din 14.10.2015