Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Hot.: Constată că a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Pigcom SA prin mandata AS Credit Recover Consulting SRL în contradictoriu cu pârâtul Gepeto Impex SA prin administrator judiciar Edge Business Restructuring Advsor SPRL. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Recursul se depune la Tribunalul Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 25.10.2022.
Hotarare 1182/2022 din 25.10.2022În temeiul art 75 din legea 85/2014 suspendă soluţionarea ordonanţei de plată formulată de SC PIGCOM SA, în calitate de creditoare în contradictoriu cu SC GEPETO IMPEX SA, în calitate de debitoare. Disjunge cererea reconvenţională formulată de SC Gepeto Impex SA în contradictoriu cu SC PIGCOM SA şi dispune formularea unui dosar separat, în care amână pronunţarea la data de 29.01.2016. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.01.2016
Incheiere suspendare din 26.01.2016