B**** M*****
ReclamantP**** C*********
ReclamantM**** C*********
ReclamantM*** V*****
ReclamantS********* N******** D* T******** F******* D* C******* C** C******* S*
PârâtRespinge acţiunea precizată. Cu apel în 10 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în sedinţă publică astăzi, 29.03.2016.
Hotarare 687/2016 din 29.03.2016Amană pronunţarea la data de 29.03.2016. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2016Disjunge, din oficiu, pretenţiilor privind pe reclamantul M*** V*****, formându-se un nou dosar nr.538/109/2016 având ca obiect „drepturi băneşti”, în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă. Încuviinţează cererea reclamanţilor şi dispune disjungerea petitului nr. 3 al cererii de chemare în judecată, privind obligarea pârâtei la încadrarea reclamanţilor în grupă specială de muncă pe perioada cât au prestat activitate în cadrul acesteia, formându-se un nou dosar nr. 539/109/2016, având aceleaşi părţi, iar ca obiect ”obligaţia de a face”. Amână judecarea cauzei la data de 22.03.2016, în vederea comunicării către pârâtă a precizării cererii de chemare în judecată. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Februarie 2016, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 09.02.2016Disjunge acţiunea formulată de reclamantul B**** M***** şi dispune formarea dosarului nr. 5357/109/2015, având ca obiect drepturi băneşti. Pune în vedere apărătoarei reclamanţilor să indice la următorul termen în concret ce anume sporuri solicită a fi acordate, procentul acestora şi pentru ce perioadă solicită acordare sporurilor. Emite adresă reclamantului M*** V*****, la cab. de avocat Milea Doiniţa Cătălina, cu menţiunea de a-şi preciza acţiunea, în sensul de a indica în concret ce anume sporuri solicită a fi acordate, procentul acestora şi pentru ce perioadă solicită acordare sporurilor, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei. Amână judecarea cauzei la 09.02.2016. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2015, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 08.12.2015Emite adresă la ultimul domiciliu al defunctului B**** M*****, cu menţiunea de a indica moştenitorii acestuia, precum şi dacă înţeleg să continue judecata în prezenta cauză. Amână judecarea cauzei la 08.12.2015. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Octombrie 2015, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 27.10.2015