A***** L**********
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** I***
PârâtS******** F***** M******** P******
PârâtAdmite cererea introdusă de către reclamanta A***** L********** în contradictoriu cu pârâtul S******** F***** M******** P******. Obligă pârâtul S******** F***** M******** P****** să plătească reclamantei suma de 3865 lei, încasată cu titlu de timbru de mediu, actualizată cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală calculată potrivit prevederilor din Codul de procedură fiscală începând cu ziua perceperii timbrului de mediu şi pînă la momentul restituirii acestuia către reclamantă. Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de către pîrîtă în contradictoriu cu Administraţia Fondului pentru Mediu. Obligă pîrîta să achite reclamantei suma de 1000 lei, reprezentînd cheltuieli judiciare. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea depunîndu-se la Tribunalul Iaşi. Pronunţată în condiţiile prevăzute de disp.art. 396 alin. 2 c.proc.civ., la data de 10.10.2017.
Hotarare 1589/2017 din 10.10.2017Amână pronunţarea la data de 10 octombrie 2017. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.09.2017Amână pronunţarea la data de 27.09.2017. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 13.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2017