C**** A****
Contestator CondamnatÎn temeiul dispoziţiilor art. 278 Cod procedură penală dispune îndreptarea, din oficiu, a erorii materiale strecurate în cuprinsul păr?ii introductive a încheierii de şedinţă (de amânare a pronun?ării) din 15.09.2017, precum ?i în cuprinsul păr?ii introductive a deciziei penale nr. 440/CJ/26.09.2017 pronunţate în dosarul nr. 21398/245/2017 al Tribunalului Iaşi, în sensul indicării corecte a structurii de parchet ?i a numelui procurorului care a participat la dezbaterile asupra fondului cauzei, respectiv ”Ministerul Public – Direc?ia Na?ională Anticorup?ie – Serviciul Teritorial Ia?i fiind reprezentat atunci de doamna procuror Diana Diaconu”, în loc de ” Ministerul Public fiind reprezentat atunci de domnul procuror Alexandru Cristian Pecincu,”, cum din eroare s-a trecut. În baza dispoziţiilor art. 278 alin. (3) Cod procedură penală, dispune ca despre îndreptarea erorii materiale – efectuate, conform prezentei încheieri, în cuprinsul încheierii de şedinţă din 15.09.2017 (de amânare a pronun?ării), precum ?i în cuprinsul deciziei penale nr. 440/CJ/26.09.2017 pronunţate în dosarul nr. 21398/245/2017 al Tribunalului Iaşi - să se efectueze menţiunile corespunzătoare şi la sfârşitul actelor procedurale respective. Prezenta încheiere face corp comun cu actele procedurale corectate, în speţă cu încheierea de şedinţă din 15.09.2017, precum ?i cu decizia penală nr. 440/CJ/26.09.2017 pronunţate în dosarul nr. 21398/245/2017 al Tribunalului Iaşi. Definitivă. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi, 17.01.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 17.01.2018În baza art. 425 indice 1 alin. (7) pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de condamnatul C**** A****, împotriva sentinţei penale nr. 2224/17.08.2017 a Judecătoriei Iaşi pronunţată în dosarul nr. 21398/245/2017, sentinţă pe care o desfiinţează integral. Rejudecând cauza: În baza art. 587 Cod procedură penală cu referire la art. 100 ?i urm. Cod penal, admite propunerea de liberare condiţionată a condamnatului C**** A****. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului C**** A****, în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 130/2015 emis, în baza sentinţei penale definitive anterior menţionate, de Curtea de Apel Ia?i la data de 11.03.2016 ?i, în consecin?ă, dispune punerea sa în libertate, de îndată, dacă nu este de?inut în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra prevederilor art. 100 alin. 5 ?i art. 104 alin. 2 Cod penal, respectiv asupra conduitei sale viitoare ?i asupra consecin?elor la care se expune dacă va mai comite infrac?iuni în cadrul termenului de supraveghere (?i anume până la considerarea ca executată a întregii pedepse), adică cu privire la revocarea liberării condiţionate în cazul comiterii unei noi infracţiuni ?i executarea restului de pedeapsă. Potrivit art. 100 alin. 6 Cod penal intervalul cuprins între data liberării condi?ionate ?i data împlinirii duratei pedepsei (05.05.2018) constituie termen de supraveghere pentru condamnat. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea fondului cauzei şi a prezentei contestaţii rămân în sarcina acestuia, în cuantumul lor fiind incluse şi suma de 195 reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu (fond – 130 lei – delega?ia nr. 4020/2017 şi contestaţie : 65 de lei – onorariu par?ial – delegaţia nr. 4832/2017), sume ce vor fi iniţial avansate Baroului Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, conform art. 272 cu referire la art. 275 alin. 6 Cod procedură penală. Dispune a se face comunicări, după prezenta decizie, procurorului, condamnatului şi administraţiei locului de deţinere. Definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.09.2017, ora 16.15.
Hotarare 440/2017 din 26.09.2017Având în vedere dispozi?iile art. 391 alin. 2 Cod procedură penală, amână pronun?area la data de 26.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2017Având în vedere dispozi?iile art. 391 alin. (1) Cod procedură penală, stabile?te pronun?area la data de 15.09.2017.
Incheiere de sedinta din 14.09.2017