S**** C*********
Contestator CondamnatDosar nr. 23873/245/2017 DECIDE: În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca rămasă fără obiect, contestaţia formulată de petentul SÂRBU CONSTANTIN, deţinut la data formulării contestaţiei în Penitenciarul Iaşi, în prezent cu domiciliul în sat Dumbrava, comuna Timişeşti, jud. Neamţ împotriva sentinţei penale nr. 2370 din 15.09.2017 a Judecătoriei Iaşi, prin care s-a dispus respingerea propunerii de liberare condiţionată a condamnatului, întrucât la data de 19.10.2017 condamnatul a fost pus în libertate ca urmare a aplicării dispoziţiilor Legii nr. 169/2017. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, conform delegaţiei nr. 6005 din 27.10.2017, emisă de Baroul Iaşi pentru doamna avocat Andrei Raluca, va fi avansată din bugetul de venituri şi cheltuieli a Ministerului de Justiţie şi va rămâne în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.12.2017. PREŞEDINTE,
Hotarare 544/2017 din 20.12.2017Stabileşte pronunţarea la data de 20.12.2017.
Incheiere de sedinta din 13.12.2017Având în vedere lipsa de procedură cu contestatorul,
Incheiere de sedinta din 15.11.2017